Zahărul este văzut drept unul din cei mai periculoși inamici ai sănătății publice, din cauza alaiului de probleme de sănătate pe care le atrage după sine, cum ar fi obezitatea, diabetul și riscul crescut de a face cancer.

Dacă vrei să te lași de zahăr – fie că asta înseamnă să consumi mai puțin, fie să nu mai consumi deloc – drumul care te așteaptă nu este unul ușor, dar nu e imposibil. Iată ce te așteaptă, conform Women’s Health Magazine să nu fii surprins:

În primă fază te vei confrunta cu pofte mai mult ca oricând

Probabil te-ai obișnuit să ai câte una sau două gustări dulci pe zi. Dar fără ele, ce e de făcut? „S-ar putea să observi că încă tânjești mâncăruri cu zahăr la început, dar dacă lași puțin timp să treacă, acea senzație va trece”, a explicat Amy Gorin, proprietara companiei de nutriție Amy Gorin Nutrition. Așadar, tot ce poți face este să rămâi pe poziții în perioada inițială de „sevraj” – amintește-ți că aceasta nu va dura la nesfârșit.

Dispoziția ta va avea mai puține fluctuații

Când mănânci ceva dulce, imediat după simți un val de energie – ca mai apoi energia să se transforme în letargie. Atunci când înlocuiești dulciurile cu fructe, schimbarea îți va stabiliza nivelul de zahăr al sângelui. Astfel, când nu mai există extreme, dispoziția ta va fi mai constantă și nu va mai semăna cu cea a unei persoane care suferă de bipolaritate.

Vei avea o stare de spirit mai bună

Atunci când mănânci zahăr, te simți mai bine pe moment – dar apoi, apare o stare de somnolență greu de ignorat. Dar pentru acea senzație scurtă de bine, mulți oameni preferă să ignore consecințele. Atunci când renunți la zahăr însă, vei observa o îmbunătățire clară a stării tale de spirit, asemeni unui dependent de droguri care descoperă că viața este mai bună fără ele.

Gusturile tale se vor schimba

Poate că în primă fază nu sună foarte entuziasmant gândul de a mânca un bol de căpșuni când ai putea mânca o ciocolată fină, dar după ce te obișnuiești cu fructele și te dezobișnuiești de dulciurile procesate, vei descoperi că, de fapt, fructele sunt mult mai delicioase decât credeai. Fără să îți dai seama, fructele îți vor înlocui apetitul pentru dulciuri.

Foto: 123rf.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here